Activitatea continuă care se desfășoară în redacțiile cotidienelor, cursa permanentă cu timpul, cu termenul de predare al articolelor, activitate care pune la încercare deopotrivă trupul și sufletul, oferă șanse puține convingerii ziariștilor chiar și numai să facă ordine pe birourile, în sertarele și dulapurile lor. Și chiar dacă se întâmplă să se lase câteodată convinși, din cauza stresului constant, jurnaliștii au prea puțin timp pentru sortarea materialelor acumulate, a manuscriselor și a fotografilor și să le arhiveze în colecții pentru posteritate. în general, totul ajunge în coșul de gunoi, fără discriminare.

Situația este diferită în cazul fotojurnaliștilor. Ei au învățat din competiția constantă cu același timp că este recomandabilă păstrarea negativelor fotografice, pentru că în situațiile isterice care apar periodic într-o redacție este adesea necesară găsirea rapidă a unor imagini vechi. Dar pentru ca ceva să fie ușor de găsit, este nevoie de ordine, e nevoie de un sistem. Dacă acesta există, este mult mai ușoară localizarea unui portret, a fotografiei unei clădiri publice realizate cu ani în urmă sau eventual a unui grup de oameni sau a orice altceva. Așa că majoritatea fotoreporterilor și-au dezvoltat propriile lor arhive „de casă” și își păstrează negativele în aceste sisteme.

Nu a fost în mod substanțial diferită situația nici în cazul cotidienelor clujene. Manuscrisele nu au fost plasate în arhive, ele erau de obicei distruse. S-au păstrat doar unele documente  și acte economico-financiare mai cele importante, în cel mai bun caz ... Și, uneori, chiar și o parte din fotografiile de presă.

Desigur, înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, ziarele nu au prea publicat  fotografii, moda pozelor de ziar a devenit pregnantă în a doua jumătate a secolului 20, așadar nu este surprinzător faptul că fondurile mai importante de arhive fotografice provin din această perioadă.

Din păcate s-au pierdut ori nu au fost încă descoperite negativele marilor ateliere și studiouri fotografice clujene, și există temerea că acestea nu vor fi niciodată descoperite.

Și din această cauză a fost o mare surpriză descoperirea în anul 2010, cu ocazia desființării fostului laborator foto al cotidienelor Făclia și Igazság din Cluj, a negativelor fotografiilor de presă realizate între anii 1960 și 1990. Laboratorul a fost fondat inițial de cotidianul de limba maghiară Igazság, pentru ca apoi să deservească ambele ziare, și pentru ca mai pe urmă, la sfârșitul anilor 1980 să fie trecut trecut în proprietatea cotidianului românesc Făclia. Numai că în momentul desființării laboratorului redacția Făclia nu a dorit să păstreze arhiva de negative. Această opțiune a fost explicată de către distinsul fotoreporter de atunci, care ulterior a trecut și el în neființă, foarte simplu: –; Pe cine mai interesează aceste fotografii ale perioadei comuniste?

Astfel, negativele destinate distrugerii au ajuns mai întâi în biroul autorului acestor rânduri, iar mai apoi, după fondarea arhivei mass-media de la Casa Minerva din Cluj, cutiile cu negative au fost depozitate în dulapuri speciale. în așa fel a ajuns acum cinci ani în proprietatea exclusivă a Asociației Culturale Minerva această valoroasă colecție de fotografie de presă, constituindu-se într-un fond arhivistic ce conține imagini originale surprinse de  fotoreporterii profesioniști ale celor două ziare în a doua jumătate a secolului 20, în timpul regimului comunist, documentându-l.

O mică parte a celor peste 30 de mii de imagini imortalizate pe filme fotografice profesionale de 6x6 cm au fost publicate de către ziarele Făclia și Igazság, dar publicului marea majoritate a fotografiilor în cauză i-a rămas necunoscută.

Cu toate acestea, prelucrarea arhivei a trebuit să mai aștepte câțiva ani.

începând cu anul trecut prin colaborarea a două instituții clujene, Asociația Culturală Minerva și Atelierul Conset al Fundației Tranzit, cu sprijinul financiar al Fundației Romania One România au reușit să digitizeze întregul fond de negative și să realizeze o pagină de internet pe care acestea sunt puse la dispoziția marelui public, care poate astfel vizualiza întreaga arhivă în mod liber. Mai mult, bazându-se pe cunoștințele și pe cunoașterea proprie, poate ajuta la identificarea oamenilor și a locurilor care apar în imaginile vizualizate.

Lucru important, deoarece printre imaginile acestui fond apar adesea înaintași ai locuitorului de azi ai Clujului și ai județului Cluj, în cursul diferitelor lor capacități și activități din varii domenii, cum ar fi: agricultura, industria, comerțul, educația sau ca simpli pietoni pe care fotoreporterii i-au imortalizat din întâmplare. Colecția cuprinde imagini și din alte județe din Ardeal, ca de exemplu Sălaj, Bistrița-Năsăud, Alba și altele. Arhiva constituie totodată un adevărat Pantheon al scriitorilor, artiștilor, actorilor, oamenilor de știință și ai altor profesioniști, români și maghiari, personalități despre care ziarele au publicat materiale în mod curent. Nu în ultimul rând, colecția este și o oglindă extrem de fidelă a strategiilor de comunicare a dictaturii comuniste.

In plus, materialul fotografic în cauză documentează viața și activitatea din fostele unități industriale și agricole din orașul și județul Cluj, din fabrici, uzine, cooperative și diferite instituții, unele dintre acestea făcând parte din moștenirea istorică a industriei locale. Multe dintre aceste obicetive nu mai pot fi văzute în zilele noastre, deoarece în ultimele decenii au fost dezafectate, demolate sau pur și simplu distruse de indiferența generală.

Cine au fost fotoreporterii cotidienelor clujene?

Dintre fotoreporterii care au lucrat în redacțiile organelor de presă clujene ale fostului partid comunist doar doi mai sunt azi în viață: Ferenc Csomafáy și Ferenc Deák. Primul a continuat să trăiască în Clujul său natal, pe cel din urmă însă soarta l-a dus în Statele Unite ale Americii, la New York, unde a devenit un artist fotograf cunoscut sub numele de Frank Deak. Amândoi au răspuns cu amabilitate întrebărilor noastre legate de trecutul fotografiei de presă din Cluj, împărtășindu-ne cunoștințele lor. Dintre jurnaliștii cotidianului Igazság, date importante legate de fotoreporterii instituțiilor de presă clujene s-au păstrat în excelenta memorie a lui Sándor Dózsa, care a activat ca redactor începând cu anul 1950, și care ne-a fost de un real ajutor.

Astfel am reușit să aflăm că la început fotoreporterul ziarului Igazság a fost Elemér Erdélyi, iar al cotidianului Făclia Ionel David. Când Erdélyi s-a pensionat, în preajma anului 1960,  a fost urmat la Igazság de tânărul Ferenc Deák. Cam în aceeași perioadă i-a urmat lui la Făclia Rudolf Wagner. Ferenc Deák a părăsit ziarul de limbă maghiară în jurul anului 1965. El a fost urmat la Igazság de către Ferenc Csomafáy, care a fost fotoreporterul ziarului până în anul 1974. De la acesta din urmă ștafeta a fost preluată tot de către Rudolf Wagner, care a devenit ulterior fotoreporterul ambelor cotidiene. Wagner fost urmat în această calitate în a doua jumătate a anilor 1980 de Nicolae Petcu, care împreună cu fratele său, Ioan Petcu, au devenit după anul 1990 fotoreporterii cotidianului Adevărul de Cluj (inițial Adevărul în libertate),  devenit ulterior Făclia de astăzi. începând cu a doua jumătate a anilor 1990, Ioan Petcu a fotografiat și pentru cotidianul de limbă maghiară Szabadság, care –; la cererea regretatului coleg – i-a publicat imaginile sub numele de János Rigó, ca o aluzie permanentă la prăjitura cu același nume, favorită a lui Petcu.

în perioada anterioară anului 1989 au mai lucrat pentru cele două ziare trei mari fotografi ai Clujului: Tamás Szabó, Ion Lespuc și Ioan Miclea-Mihale. Acesta din urmă a fost dealtfel fotoreporterul revistei pentru femei, Dolgozó Nő. Concertele, soliștii și dirijorii Filarmonicii de Stat din Cluj au fost imortalizați în special de către maestru Sándor Szabó, membru al orchestrei filarmonicii. Lui i-a aparținut o parte semnificativă a imaginilor publicate de cotidianul Igazság de la evenimentele muzicale clujene.

După 1989, fotoreporterul cotidianului Szabadság a fost pentru o vreme Károly Feleki (actualmente profesor la UAD Cluj), el fiind urmat pentru o scurtă perioadă, până în anul 1993, de Iván Rohonyi Demko, care a revenit la ziar în 2006, și este și azi fotoreporterul ziarului. în perioada 1994-2006, fotoreporterul cotidianului Szabadság a fost Előd Gyurka, care după pensionarea lui Ioan Miclea-Mihale a lucrat ca fotoreporter al revistei Családi Tükör, care i-a urmat revistei Dolgozó Nő.

Din nefericire, materialul fotografic din arhiva de fotografie de presă Minerva nu include numele fotoreporterilor și –; cu puține excepții –; autorii imaginilor nu au fost identificați până în prezent nici prin alte metode. Evident, stabilirea autorilor va necesita o  cercetare profundă urmare căreia sperăm ca această uriașă colecție să fie prelucrată în mod științific.

 

Colecţia de fotografii de presă Minerva conţine clişee făcute de reporterii ziarelor Igazság şi Făclia între 1965 şi 1993. Arhiva constituită din aproape 50 000 de negative 6X6 a fost salvată imediat după turnura din 1989 şi înregistrează diversele moşteniri ale fostului regim, materiale utilizate în cadrul propagandei – documente care, conştient sau inconştient, sînt sortite uitării. Moşteniri similare fie s-au pierdut, fie se află în latenţă. Pînă acum, colecţia a fost păstrată de centrul de cercetare media al Asociaţiei Culturale Minerva şi a fost în mare parte invizibilă, doar puţine dintre imagini au apărut în coloanele celor două ziare. Începînd cu 2014, în atelierul ce-a funcţionat în cadrul proiectului Conset la Casa Tranzit din Cluj, scanarea negativelor şi traducerea lor în pozitive au făcut vizibil acest imens conglomerat de imagini. După un proces de digitalizare care a durat aproape un an, ţinta noastră este crearea unei arhive accesibile public, consultabilă şi cercetabilă, pe internet. Imaginile au fost create la comandă oficială şi fac posibilă o privire asupra unei diversităţi de regiuni ale societăţii: industrializarea, viaţa muncitorilor, agricultură, situaţii de viaţă rurală şi urbană, diverse evenimente oficiale etc. Atelierul doreşte să unifice un cîmp de interese instituţionale şi personale / profesionale venind din mai multe direcţii, iar asta în vederea creării unei potenţiale infrastructuri de cercetare. Printre diversele domenii vizate, le-am aminti pe următoarele: istoria industriei, sociologia / antropologia mişcării muncitoreşti şi a sindicatelor, istoria economiei politice, fotografie, producerea şi utilizarea imaginilor, teoria artei (de pildă, raportul complicat dintre reprezentarea artistică şi asumarea unui rol social) etc.

 

mai departe pe conset.ro >>